Tu când ai învăţat să gândeşti?
13 Flares 13 Flares ×

Eram în clasa a noua şi aveam cel mai sever profesor de limba română din liceu. La una dintre primele ore mi-a pus 5 (DRAMA). Pentru că încercasem să reproduc din manual o analiză la Amintiri din copilărie. Nu neapărat pentru că ideea era proastă, ci pentru că nu era a mea. Nici măcar nu încercasem să găsesc eu singură răspunsul la întrebare. Ceva nu se lega. Îmi aminteam de caietele pline de comentarii pe care le memorasem pentru Capacitate. Adică nu aşa se face?

Şi apoi imaginea: elevi perfect aliniaţi, eventual cu mâinile la spate şi în uniforme, care nu au idei proprii, nu au identitate, care sunt pedepsiţi dacă ies din rând. Aşa fuseseră, cu foarte puţine excepţii, primele opt clase. Iar la sfârşitul lor trebuia să ştiu exact la ce liceu aş vrea să studiez şi mai general, ce vreau să fac profesional în viaţă. Un paradox pe care l-am văzut în toată hidoşenia lui la primul 5. Care acel prim 5 nu însemna doar că greşisem la acea lecţie, ci că întreaga mea pregătire era pusă sub semnul întrebării, că erau şanse să nu fi fost atât de inteligentă precum credeam că sunt. Când eşti încurajat să nu ai o opinie, ci doar să reproduci perfect opinii dinainte validate, e uşor să te asociezi cu ele şi să culegi laurii unei alte minţi. Trezirea la realitate nu a fost uşoară. Dar am avut norocul să se întâmple atunci. A fost ca o eliberare, o descoperire incredibilă pe care o făcusem.

Printre cei aleşi să ne ghideze paşii au fost multe figuri care au încurajat gândirea liberă, creativitatea, originalitatea. Şi dintr-o dată începuse să îmi placă şcoala, devenise un fel de teren de joacă, unde puteam să experimentez, puteam lansa teorii, le puteam discuta deschis. Da, puteam şi greşi, dar de data asta greşelile erau doar ale mele şi puteam învăţa ceva din ele. Libertatea aceea era esenţială şi însemna de fapt dezvoltare, o vedem şi în afara şcolii, în felul în care îmi lăsam personalitatea să iasă la iveală, fără a încerca să plac tuturor sau să îi mulţumesc.

Facultatea a urmat aceeaşi linie, de data aceasta într-o notă imperativă: TREBUIE SĂ GÂNDEŞTI. Să faci legături, să vezi detaliile, dar şi imaginea de ansamblu, să ştii să susţii o părere în care crezi, să convingi. La un alt nivel să influenţezi şi să conduci. Târziu în noapte, presată de un deadline pe care îl neglijasem şi cu mintea la orice altceva, tentaţia de a copia era uriaşă. Dar plagiatul nu este acceptat, iar, personal, ruşinea descoperirii inacceptabilă. Nu poţi fi mereu original, dar poţi spune fix acelaşi lucru într-un mod nou. Doar studiam ştiinţe politice :).

Nu cred că s-au schimbat prea multe în anii care au trecut de la primul meu 5. Şi nici nu cred că se va schimba ceva radical în curând. A apărut totuşi ideea de educaţie alternativă şi oricum nimeni nu susţine că tot ce e vechi trebuie aruncat pe fereastră, ci adaptat. Iar nevoia de creativitate e din ce în ce mai des adusă în discuţie. Tehnologia, prin deschiderea pe care o oferă, e o cale de explorare a conceptului. Şi în plus, am avut ocazia să descopăr că numărul celor care merg pe drumul lor, îşi asumă riscuri, experimentează, creează, e din ce în ce mai mare. Deci pe undeva prin ţara asta din care mulţi ar pleca, se predă gânditul. Cu succes.

foto via stockvault

13 Flares Twitter 0 Facebook 13 13 Flares ×

Written by Anamaria

Crescută pe dealuri și prin copaci, am trecut prin liceu teatral, am studiat științe politice, am job într-o corporație și VISEZ. Ziua, noaptea, la prânz, dimineața. Nu sunt o persoană matinală. Mai multe informații găsești aici

This article has 2 comments

  1. Cata Reply

    Heh, in liceu nu am scris niciodata comentarii pentru opere literare. Pe alea le faceam oral in clasa. Toata lumea participa la discutie si era si o metoda buna sa te faca sa citesti ce aveai de citit. Deseori “comentariile” astea vorbite deveneau foarte interesante si ne fortau sa ne facem opinii proprii despre opera respectiva. La sfarsit de saptamana sau o data la 2 saptamani luam si note in functie de cat de activi eram. In principiu, primeam note pentru ce gandeam, nu pentru ce memoram.

    • Anamaria Reply

      Sunt curioasă despre ce generaţie vorbeşti, atunci când eram eu în liceu era mai degrabă vorba de comentarii învăţate pe de rost de prin tot felul de culegeri şi mult mai puţin despre gânditul liber. :)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *