Simona Halep pentru o zi. Sau două
32 Flares 32 Flares ×

În weekendul care tocmai a trecut am participat la a doua ediţie de Bloggers Open. Tenisul mi-a plăcut de când eram mică. În copilărie am avut o singură pereche de rachete, pe care mi-au făcut-o cadou bunicii, după ce o admirasem deja de multe ori, expusă în geamurile unei librării. Aşa a fost şi cu o stropitoare galbenă, dar aia e o altă poveste. Tot cartierul se umpluse de viitori tenismeni, care loveau cu entuziasm pereţii blocului şi din când în când câte un geam. Eu am decis că nu există loc mai bun de antrenament decât curtea bunicilor şi respectiv peretele bucătăriei, care a purtat mulţi ani urmele elanului meu atletic. Asta era prin şcoala generală şi puţin început de liceu. Apoi am mai pus mâna pe rachetă abia prin anul întâi de facultate, când aveam obligatoriu oră de sport. Ştiam multe persoane pasionate, dar diverse scuze pe care mi le-am găsit singură m-au ţinut departe de teren mulţi ani. Toamna trecută, la prima ediţie de Bloggers Open, nici nu mai ştiam să ţin racheta în mână, iar loviturile aveau propria lor direcţie, care nu avea nimic de a face cu intenţiile mele.

Sâmbătă am decis să îmi amintesc mie cât de mult iubesc de fapt sportul ăsta şi să îi cer scuze că l-am neglijat atâta timp. Am alergat după mingi, m-am împrietenit cu terenul şi liniile alea albe care îl delimitează şi cumva am ajuns în semifinalele de duminică. Cu o febră incredibilă în aproape tot corpul m-am îndreptat surâzătoare spre terenurile GM Tenis. Era prânz şi foarte soare şi nici nu începusem bine meciul cu Andra că în mintea mea deja mă plângeam. Şi apoi mi-am amintit de recenta finală a Simonei cu Sharapova, de cele trei ore intense, de presiunea locului şi a momentului. Şi la cum se presupune că doar pentru că ai ajuns la un anumit nivel de pregătire totul trebuie să fie mult mai uşor. În câte situaţii ar fi vrut ea să renunţe oare? Şi pentru o fracţiune de secundă mi-am imaginat cum e, în loc laşi totul baltă, să strângi din dinţi şi să mergi mai departe. M-am concentrat, am câştigat primul set, apoi am pierdut meciul, pe relaxarea mea. Până la urmă, eu voiam să fie în primul rând fun.

Şi a fost. O plăcere să joc şi să îi privesc pe cei care chiar ştiau să o facă. Am apreciat mult atitudinea Alexandrei, clar favorită, de a împărtăşi din cunoştinţele ei, de a sublinia greşeli şi în final de a ajuta. Pe cei care au lăsat-o. Am admirat implicarea băieţilor, Radu şi Vlad, care au făcut din finală un spectacol. În general, am văzut oameni zâmbitori, cu chef de tenis şi socializare. Şi îl încurajez pe Toma să nu renunţe la idee.

Nu pot încheia fără o recomandare de lectură sinceră, emoţionantă şi inspiraţională: Open, autobiografia lui Agassi. Că Simona mai are de jucat până o scrie pe a ei. :)

_MG_0743

tenis 2

resized

10346392_332939330188950_7658602190242826312_n

Ne-au făcut să arătăm super profesionişti, cel puţin în poze, Andrei şi Vlad. Iar mai multe imagini cu încercările noastre sunt pe contul de Instagram bloggersopen, de unde am furat şi eu una.

32 Flares Twitter 0 Facebook 32 32 Flares ×

Written by Anamaria

Crescută pe dealuri și prin copaci, am trecut prin liceu teatral, am studiat științe politice, am job într-o corporație și VISEZ. Ziua, noaptea, la prânz, dimineața. Nu sunt o persoană matinală. Mai multe informații găsești aici

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *