Mi-e ruşine
26 Flares 26 Flares ×

În anumite aspecte, suntem un popor de oameni ruşinaţi si ruşinoşi. Cel mai mare păcat când eram mică era clar ruşinea. Îmi imaginam mereu o mie de ochi aţintiţi spre greşeala mea şi un număr proporţional de degete îndreptate către ea, tocmai pentru a o scoate în evidenţă.

Nu e un secret că românul e ruşinat de toate lucrurile care au mers prost, încă de la Decebal încoace. Că a fost ales un preşedinte nu tocmai potrivit, că economia e cu toate picioarele în groapă, că nu mai sunt lebede pe vreun lac european. Dacă iei un cetăţean de pe stradă şi îl muştruluieşti chiar şi pentru un eveniment negativ inventat, va începe să plece capul. Va avea instantaneu privirea aia pierdută de miel înaintea Paştelui. Sau va demonstra o nervozitate ieşită din comun, dar asta e o altă categorie.

Românul mai e şi ruşinos. Câteodată parcă şi să se ducă la magazinul din colţ să cumpere pâine. Aproape orice formă cât de mică de autoritate îl transformă într-o plastilină, numai bună de modelat şi remodelat. Cum să baţi la uşa aia mare şi întunecată de semi-castel să îţi ceri drepturile, cum să îi derajezi pe oamenii ăia importanţi? Păi ce, n-au ei treaba lor acolo, ce să cauţi tu, muritorul, printre ei?

Ceva e totuşi paradoxal. În altă ocupaţie preaslăvită românească: privitul peste gardul vecinului. Cu binoclul. Şi raze infraroşii. În fiecare zi văd în metrou oameni care citesc cu neruşinare mesajele celor de lângă ei, care se delectează satisfăcuţi descoperind detalii presupus intime din viaţa unora mai cunoscuţi. Sunt cei care ar căuta şi în gunoiul pe care îl aruncă vecinul, poate e ceva picanterie prin el. Fix acolo se opreşte ruşinea. În mod miraculos.

foto by Ranger78

26 Flares Twitter 1 Facebook 25 26 Flares ×

Written by Anamaria

Crescută pe dealuri și prin copaci, am trecut prin liceu teatral, am studiat științe politice, am job într-o corporație și VISEZ. Ziua, noaptea, la prânz, dimineața. Nu sunt o persoană matinală. Mai multe informații găsești aici

This article has 4 comments

  1. Ioana Reply

    Acum vreo două săptămâni, mama şi copilul aşteptau metroul. Ăsta mic tot arăta cu degetul în direcţia trenului, până când mama spune:
    -Nu mai arăta cu degetul!
    -De ce? (întreabă copilul)
    -Pentru că e ruşine!
    Am rămas puţin şocată de o explicaţie atât de…imbecilă, deloc argumentată unui copil de maxim 3 ani. Şi asta pentru un gest inofensiv. Da, învăţăm ruşinea de mici. Învăţăm să nu arătăm cu degetul şi să citim mesajele altora. Cu coada ochiului.

    • Anamaria Reply

      Din fericire nu toţi părinţii sunt aşa, there is hope.
      Pe de altă parte, eu sunt curioasă când va apărea aplicaţia care citeşte datele din telefonul celui de lângă tine şi ţi le transferă ţie. Dacă nu există deja. :)

  2. Alex Damian Reply

    Știi ce fac eu când se holbează alții în telefonul meu în timp ce scriu un mesaj? Îi spun celui cu care vorbesc că am ceva să-i adresez tipului de lângă mine și apoi scriu: De ce mo…. mă… te holbezi în telefonul meu??? :)))) A funcționat odată. Adică mi-am dat seama că se uita clar la mine în telefon pentru că s-a tras de lângă mine și s-a uitat în altă parte.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *