Eu şi drumul meu
42 Flares 42 Flares ×

Eram prin anul doi de facultate, nu chiar proaspăt adoptată de marele oraş, dar nici chiar atât de cunoscătoare a minunatei capitale. Prietena mea Andra se implica într-un proiect de teatru social şi tocmai avea o reprezentaţie la Romexpo. Cum la altele nu participasem şi curioasă să aflu despre ce anume e vorba, i-am dat cuvântul meu de cercetaş că ma voi număra şi eu printre spectatori.

De Romexpo clar mai auzisesem, dar până acolo încă nu ajunsesem. Andra, săritoare şi grijulie aproape ca o mamă, mi-a explicat în detaliu cum să găsesc destinaţia: trebuia să iau studenţescul autobuz 601 până la Crângaşi şi de acolo tramvaiul 41 până la capăt. După ce mă descurcasem cu succes în labirintul Metrorex – RATB un an întreg, traseul din dimineaţa aceea de sâmbătă îmi părea chiar banal. Cu entuziasm şi încredere, dar mai ales cu bilete suficiente la mine, am urcat în autobuz şi am ţopăit ca o căprioară la piaţa mai sus menţionată, zburdând mai departe către următorul mijloc de transport.

Tramvaiul 41, ca aproape orice tramvai respectabil din Bucureşti, e în sine o legendă. Călătorind mă imaginam o exploratoare de noi şi nebănuite dimensiuni, un fel de Columb al şinelor. După multe derulări de clădiri, străzi, magazine şi scenarii, cu o alunecare lină am ancorat pe ultimul peron. Punctuală eram, foarte chiar, mai trebuia doar să nimeresc intrarea .

– Heeei, am ajuns! (eu către Andra)
– Buuuun, vezi gardul ăla verde?
– Da, da! (ieeeeei, chiar am nimerit)
– Mergi pe lângă el puţin şi găseşti imediat şi intrarea. Te aştept.

Gardul e acolo unde trebuie, de culoarea potrivită, merg pe lângă el, mai merg puţin, se termină şi din ecuaţie lipseşte intrarea. Îl mai măsor o dată în toată lungimea lui înverzită, nu găsesc nici măcar o gaură de şoarece, darămite o poartă prin care o fiinţă umană să poată pătrunde. Puţin, dar doar puţin nedumerită, mă adresez unui cetăţean care urmărise cu oarecare interes plimbarea mea matinală.

– Bună ziua! Ştiu că pe aici la capăt de 41 e complexul Romexpo şi nu îl găsesc. Mă puteţi ajuta?
– … (vizibil amuzat) Da, e la capăt, la celălalt capăt.

Şi uite aşa am descoperit, exact ca un explorator pe care l-a încurcat busola, gloriosul cartier Ghencea. Da, bineînţeles că m-am întâlnit oarecum la timp şi cu Andra şi bineînţeles că a râs de mine de multe ori la amintirea acelei dimineţi. Cam ca în viaţă, se poate să mai încurci drumurile, important e să ştii unde vrei să ajungi.

Fotografia e din Budapesta, un oraş pe care dacă nu l-ai văzut deja, ţi-l recomand călduros. :)

42 Flares Twitter 0 Facebook 42 42 Flares ×

Written by Anamaria

Crescută pe dealuri și prin copaci, am trecut prin liceu teatral, am studiat științe politice, am job într-o corporație și VISEZ. Ziua, noaptea, la prânz, dimineața. Nu sunt o persoană matinală. Mai multe informații găsești aici

This article has 1 comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *