Gone with the wind

Gone with the wind

În weekendul care a trecut am păşit, fără să plănuiesc deloc asta, pe un velier. Povestea mea începe vineri când am ajuns la Limanu cu nişte prieteni care se pregăteau de practica cursurilor de sailing. Cum unul dintre participanţi lipsea, instructorul Sorin Iorga (un om absolut fascinant) mi-a lansat invitaţia, tentantă, de a-l înlocui pe absent. Am şovăit o secundă, doar o secundă, apoi am zis un foarte hotărât DA. Ceea ce mai trebuie să menţionez este faptul că experienţele mele pe bărci au fost în general destul de neplăcute, cu rău de…Read more …
Simona Halep pentru o zi. Sau două

Simona Halep pentru o zi. Sau două

În weekendul care tocmai a trecut am participat la a doua ediţie de Bloggers Open. Tenisul mi-a plăcut de când eram mică. În copilărie am avut o singură pereche de rachete, pe care mi-au făcut-o cadou bunicii, după ce o admirasem deja de multe ori, expusă în geamurile unei librării. Aşa a fost şi cu o stropitoare galbenă, dar aia e o altă poveste. Tot cartierul se umpluse de viitori tenismeni, care loveau cu entuziasm pereţii blocului şi din când în când câte un geam. Eu am decis că nu există loc mai…Read more …
Simplu

Simplu

E simplu să te trezeşti. Încet, să nu scuturi visele atârnate încă pe pleoape. Să-ti zâmbeşti, întâi ţie, să ştii că eşti. Să-ţi arunci îngândurările sub valurile unui duş. Să nu cauţi în garderobă motive să ieşi superficial în evidenţă. Să îmbrăţişezi soarele şi să le zâmbeşti şi celorlalţi, că poate au uitat cum se face. Să te duci unde trebuie/îţi place/vrei ca într-o călătorie aventuroasă. Să asculţi şi să ajuţi nu pentru că ţi se cere, ci pentru că poţi. Să ai în căşti o piesă care te face să vibrezi. Să…Read more …
Mi-e ruşine

Mi-e ruşine

În anumite aspecte, suntem un popor de oameni ruşinaţi si ruşinoşi. Cel mai mare păcat când eram mică era clar ruşinea. Îmi imaginam mereu o mie de ochi aţintiţi spre greşeala mea şi un număr proporţional de degete îndreptate către ea, tocmai pentru a o scoate în evidenţă. Nu e un secret că românul e ruşinat de toate lucrurile care au mers prost, încă de la Decebal încoace. Că a fost ales un preşedinte nu tocmai potrivit, că economia e cu toate picioarele în groapă, că nu mai sunt lebede pe vreun lac…Read more …
Tu când ai învăţat să gândeşti?

Tu când ai învăţat să gândeşti?

Eram în clasa a noua şi aveam cel mai sever profesor de limba română din liceu. La una dintre primele ore mi-a pus 5 (DRAMA). Pentru că încercasem să reproduc din manual o analiză la Amintiri din copilărie. Nu neapărat pentru că ideea era proastă, ci pentru că nu era a mea. Nici măcar nu încercasem să găsesc eu singură răspunsul la întrebare. Ceva nu se lega. Îmi aminteam de caietele pline de comentarii pe care le memorasem pentru Capacitate. Adică nu aşa se face? Şi apoi imaginea: elevi perfect aliniaţi, eventual cu…Read more …
Fly baby, fly

Fly baby, fly

Eram mică şi în faţa casei bunicilor era un păr bătrân care părea că îşi odihneşte o parte din ramuri pe acoperiş. Mă agăţam de scoarţa lui, peste care trecuseră vizibil ploi şi ierni nordice şi ajungeam acolo de unde puteam vedea departe, peste alte acoperişuri, dealuri şi copaci. Să stau acolo sus era una dintre activităţile mele preferate (mama şi bunicii erau foarte rar de acord cu asta). Şi să încerc să zbor. Îmi imaginam de nenumărate ori cum mi-aş desface braţele şi aş plana uşor deasupra curţii şi apoi tot mai…Read more …
Scriu

Scriu

Primele tentative de a scrie mi le amintesc de prin şcoala generală. Ca orice tânără domniţă, aveam un fel de jurnal, în care începusem să consemnez cu oarecare regularitate diverse gânduri şi întâmplări mai mult sau mai puţin importante, dar pe care le voiam consemnate eternităţii. Iniţial în română, apoi, pentru ceva mai multă intimitate, în engleză (părinţii au prins epoca în care se studiau franceza şi rusa). Am dus tradiţia mai departe şi în liceu. În plus, prin clasa a zecea, se stricase televizorul şi mama a văzut în asta un semn…Read more …